45 de irakieni au fost arși de vii de teroriștii Statului Islamic

45 de irakieni au fost arși de vii de teroriștii Statului Islamic
loading...

Masacru în orașul Albaghdadi, aflat în centrul Irakului. 45 de ostatici irakieni au fost arși de vii, de teroriștii Statului Islamic.

Cele 45 de persoane au fost arse de vii în apropiere de baza aeriană Ain Al-Asad, capturată de teroriştii Statului Islamic, pentru că ar fi încurajat localnicii să lupte împotriva lor.

Potrivit declarațiilor comisarului de poliție, Qasim al-Obeidi, unii dintre ostaticii arşi de vii erau membri ai serviciilor de securitate irakiene.

Numai în ultimele 15 zile, 49 de persoane au fost arse de vii în Irak și Libia, de jihadiști.

Masacrul din Irak vine la două zile după cel din Libia, unde 21 de egipteni care munceau în această țară, au fost decapitați.

Teroriștii au anunţat că cei 21 de muncitori egipteni au fost răpiţi pentru a răzbuna soarta femeilor musulmane“torturate şi ucise de către Biserica (Ortodoxă) Coptă din Egipt”.

Pe 3 februarie, jihadiștii l-au ars de viu, într-o cușcă pe pilotul iordanian Maaz al-Kassasbeh capturat pe 24 decembrie 2014, după prăbuşirea avionului său F-16 deasupra Siriei. Pilotul desfăşura un raid asupra poziţiilor Statului Islamic, în cadrul coaliţiei internaţionale antijihadiste.

Iar pe 7 februarie, trei irakieni, pe care îi acuzau că au informat forţele de securitate despre mişcările jihadiştilor, au fost arși de vii de teroriști.

Cei trei irakieni au fost arși de vii în provincia Anbar, situată în vestul Irakului, iar localnicii au fost forțați să privească în timp ce victimele erau mistuite de flăcări.

Categories: EXTERNE

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*