Archive

Back to homepage
EXTERNE

Tony Blair vrea un nou referendum pentru Brexit

Fostul prim ministru al Marii Britanii, Tony Blair, îşi doreşte un nou referendum cu privire la ieşierea ţării sale din Uniunea Europeană. Anunţul vine după ce s-a aflat că organizaţii pro-Brexit au

SPORT

România riscă să piartă organizarea Euro 2020 la fotbal. Nu avem nici stadioane şi nici cale ferată către Aeroport

Din cauza Guvernului care din 2014 şi până în prezent, nu a făcut nimic, România ar putea pierde organizarea celor patru partide de la Euro 2020. Niciun stadion nu este

MASS MEDIA

Pro TV a luat o decizie bombă. Închide emisia celor 12 staţii locale din România!

Pro TV renunţă la toate cele 12 staţii locale din ţară care aveau emisie locală pe frecvenţa postului naţional. Televiziunea îşi motivează decizia invocând motive economice. De la 1 aprilie,

LIFE

Povestea basarabencei care a cucerit industria de Beauty din România

Depresia postanatală nu a descurajat-o pe Corina Turcuman, ba chiar a motivat-o să ia decizii radicale în viaţa ei profesională. A renunţat la jobul ei sigur din bancă pentru a-şi

ȘTIRI

Buletinul ar putea fi eliberat pe loc în România. Iată de când ar fi posibil acest lucru!

Românii ar putea să îşi poată obţine pe loc, buletinul de identitate, în doar 15 minute, de la orce primărie din ţară, indiferent de domiciliu. Propunerea ar putea intra în

SĂNĂTATE

Beneficiile incredibile ale orgasmului atât la bărbaţi cât şi la femei

Orgasmul este cea mai intensă plăcere pe care atât femeile cat și barbatii o pot avea. În timpul lui, toate limitările corpului se dizolvă, iar cei doi iubiți fuzionează devenind

SPORT

Cota 2 – un ajutor pentru pasionații de sport și pariuri sportive

Se spune că românul se pricepe la orice și asta se aplică inclusiv la tot ceea ce ține de sport și competiții sportive. În momentul în care un neinițiat vrea

MASS MEDIA

Liviu Vârciu îi dă sfaturi în dragoste lui Petru Păun în serialul “Fructul oprit”

Cel de-al unsprezecelea episod al serialului “Fructul oprit”, difuzat în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, le aduce telespectatorilor confesiuni neașteptate, care scot la iveală frământări, sentimente

MUZICĂ

Iată nominalizările la Premiile Muzicale Radio România 2018

Radio România prezintă nominalizările celei de-a XVI-a ediţii a Premiilor Muzicale Radio România, eveniment ce va avea loc luni, 16 aprilie, începând cu ora 19:00, la Sala Radio. Ca în fiecare an, radioul

ȘTIRI

DNA, sechestru pe conturile socrului lui Ghiţă, din senin fără explicaţii şi fără notificare!!!

DNA a pus sechestru pe conturile socrului lui Sebastian Ghiță. Decizia vine la o săptămână de când Dumitru Cârstea a dezvăluit la tv că Laura Codruţa Kovesi a venit de