100 de ani de la celebra bătălie de la Mărăşeşti – Pe aici nu se trece!

100 de ani de la celebra bătălie de la Mărăşeşti – Pe aici nu se trece!
loading...

100 de ani de la celebra bătălie de la Mărăşeti încheiată cu victoria soldaţilor români care au strigat: Pe aici nu se trece!

Ceremonia comemorativă a Centenarului bătăliei de la Mărășești a început duminică seară în prezența președintelui Klaus Iohannis, a președinților Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, a premierului Mihai Tudose și a mai multor miniștri ai Cabinetului, peste 2.000 de persoane fiind prezente la eveniment.

Ceremonia a debutat cu intonarea imnului național. La eveniment participă mai mulți membri ai Cabinetului, printre care Adrian Țuțuianu, Carmen Dan sau Petre Daea. Totodată, sunt prezenți reprezentanți ai autorităților publice, ai corpului diplomatic, ai partidelor politice și ai cultelor.

În timp ce a fost intonat imnul de stat, au fost trase 21 de salve de tun, în memoria celor care au luptat și s-au jertfit pentru o Românie unită și puternică

Președintele Iohannis a decorat drapelele de luptă ale unităților militare succesoare ale tradițiilor de luptă de acum 100 de ani. De asemenea, eroul veteran Daniel Porumb, care a fost rănit grav într-o misiune în Irak, a vorbit despre semnificația Mausoleului de la Mărășești.

Bătălia de la Mărăşeşti a început în 6 august 1917. Un baraj de artilerie a marcat începutul ofensivei germane. Bombele cu gaz asfixiant au ucis caii ce tractau artileria Diviziei 34, care a fost abandonată în totalitate. Apoi comanda operativă încredinţată generalului Eremia Grigorescu.

Divizia 5 are pierderi grele; din cei 15.000 de soldaţi rămân în luptă doar 3.500. Germania atacă şi dinspre Vest de-a lungul căii ferate Focşani-Mărăşeşti, iar trupele române şi câteva divizii ruse venite în ajutor rezistă. Temperaturile erau şi ele unele de coşmar, cu valori care urcau spre 36 de grade.

După ofensiva de la Mărăşti de la jumătatea lui iulie, pe 6 august forţele româno-ruse resping un puternic atac al trupelor germane şi austro-ungare la Mărăşeşti.

Rolul Armatei Române era să blocheze în sudul Moldovei trupele generalului Mackensen, aşa încât ele să nu le poată sprijini pe cele din Galiţia, unde se desfăşurau principalele operaţiuni ale atacului rus.

În bucata de Românie încă liberă se aflau în vara lui 1917 peste un milion de soldaţi ruşi şi 700.000 de soldaţi români, dintre care circa 400.000 militari combatanţi.

La luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au participat numai o parte dintre aceştia – 4 divizii româneşti şi 5 ruseşti. Având în vedere desfăşurarea de forţe inamice, sprijinul ţarist era vital. Dar situaţia din Rusia a făcut ca ofensiva de succes de la Mărăşti, de la jumătatea lui iulie, să nu poată continua.

În cele 31 de zile de lupte la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, au avut loc mai mult de 60 de atacuri ale taberelor combatante. Ciocnirile cele mai violente s-au înregistrat pe 19 august.

„Au fost lupte teribile. 3-4 săptămâni în care mor 16-17.000 de români, 17.000 de ruşi şi cam tot atâţia germani şi austro-ungari. E un carnagiu, au fost lupte extrem de dure. Sunt cam singurele bătălii în care Antanta a reuşit să reziste şi chiar să câştige aceste bătălii. În rest, Puterile Centrale câştigau teren”, mai spune istoricul militar Manuel Stănescu.

Considerat a fi unul dintre cele mai impunătoare monumente din ţară, Mausoleul de la Mărăşeşti, inaugurat la 18 septembrie 1938, a fost construit pe locul în care, în vara anului 1917, armata română i-a ţinut piept cu eroism celei germane. În confruntările de la Mărăşeşti au murit 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, în prezent mausoleul adăpostind 5.073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi nouă cripte comune.

Bătălia dintre Armata Română şi cea germană – superioară, numeric – a durat 10 zile. 21.000 de soldaţi români şi 480 de ofiţeri au murit în confruntări. De atunci, a rămas şi expresia „Pe aici nu se trece!”

Categories: ȘTIRI

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*